Investiţii pentru liniştea şi siguranţa cetăţenilor – centrele locale de pompieri

Investiţii pentru liniştea şi siguranţa cetăţenilor - centrele locale de pompieri

Liniştea şi siguranţa la incendii a cetăţenilor ar trebui să fie prima prioritate a instituţiilor locale din localităţile mijlocii din România, cum ar fi oraşe mici şi comune care nu au avut niciodată un serviciu de pompieri asigurat la nivel local.

Observăm o preocupare din partea autorităţilor locale din multe localităţi şi apariţia centrelor locale de pompieri voluntari, în dotarea cărora intră autospeciale de pompieri second hand din import dar în stare perfectă de funcţionare.

În România, serviciul de pompieri este organizat în detaşamente localizate la nivelul oraşelor mari şi medii, iar acest lucru înseamnă distanţe mari de parcurs până la incendiile declanşate în localităţi aflate mai departe. O intervenţie tardivă a pompierilor înseamnă în mod sigur daune mai mari şi posibil chiar pierderea de vieţi omeneşti.

Suprafaţa întinsă a ţării face foarte dificilă deplasarea echipelor de pompieri la intervenţii, astfel încât apare necesitatea înfiinţării unor detaşamente locale de pompieri, care pot fi deservite de voluntari din rândul cetăţenilor. Însă deoarece o intervenţie la incendiu nu se face doar cu personal, este necesară dotarea acestor detaşamente cu autospeciale de pompieri.

Maşinile pentru stingerea incendiilor utilizate de pompierii din întreaga lume sunt autovehicule complexe cu multiple dotări care uşurează munca acestora şi cresc eficienţa intervenţiei.

Bănuim cu toţii că aceste maşini de pompieri noi şi moderne au preţuri pe măsură, foarte scumpe mai exact. Dacă în cazul oraşelor mari şi mijlocii se găseşte bugetul necesar acestor investiţii, în cazul satelor, comunelor sau oraşelor mici din România bugete mari de investiţii nu sunt disponibile în niciun caz.

spate autospeciale pompieri 2

O soluţie mai avantajoasă economic a fost preluată tot din străinătate, unde localităţile mici au propriile departamente de pompieri voluntari ce utilizează la intervenţii maşini de pompieri second hand, dar aflate în stare bună de funcţionare.

Soluţia este una foarte ingenioasă, deoarece scopul principal al unei maşini de pompieri este pulverizarea cu apă a focului deschis şi eventual conectarea la hidranţi, însă hidranţii lipsesc cu desăvârşire din satele, comunele şi oraşele mici din România.

Funcţia de bază a unei maşini de pompieri este rezervorul cu apă şi pompa de pulverizare a acesteia, dacă stăm să ne gândim nu sunt foarte mari diferenţe între maşinile de pompieri vechi şi cele noi pe acest considerent. Da, desigur, o maşina de pompieri nouă este mai rapidă în deplasare, stochează un volum mai mare de apă, eliberează o presiune mai mare şi la o distanţă mai lungă, aspecte foarte importante în oraşele mari acolo unde incendiile pot avea loc la blocuri de apartamente sau în zone îndepărtate faţă de sediul departamentului local de pompieri, dar la sat majoritatea locuinţelor sunt cu un regim mic de înălţime (P+2 maxim) şi astfel e mult mai uşor de intervenit la un incendiu.

Pe măsură ce localităţile mai mici din Europa schimbă aceste autospeciale de pompieri foarte vechi cu unele tot mai noi, primarii din România au identificat o oportunitate în a achiziţiona măcar o maşină de pompieri şi de a o pune în slujba comunităţilor de care aparţin. Preţurile de achiziţie sunt foarte mici şi maşinile se află în stare bună de funcţionare, astfel încât pot fi puse în serviciu imediat.

AutoPompieri lucrează cu foarte multe primării mici din ţară care au achiziţionat autospeciale de pompieri second hand din Import Austria, Germania şi au înfiinţat propriile detaşamente de pompieri voluntari, ajutând astfel la limitarea proporţiilor incendiilor cu care s-au confruntat, la micşorarea pagubelor şi la salvarea de vieţi omeneşti. Aceste autospeciale pot fi utilizate şi pentru operaţiuni de udare a spaţiilor verzi atunci când nu sunt angrenate în misiuni, deci prezintă mai multe avantaje pentru comunităţile locale.

banner autospeciale pompieri second hand

AutoPompieri.ro este un website specializat în importul şi comercializarea autospecialelor de pompieri second hand din statele membre ale Uniunii Europene cu peste 30 de vehicule livrate primăriilor din România. Firma asigură service şi mentenanţă pentru autospecialele livrate, având o lungă experienţă în domeniul operării acestor vehicule.