Crăciunul este unul dintre cele mai importante, dacă nu chiar cea mai importantă sărbătoare din an. Acesta semnifică Nașterea Domnului și se sărbătorește pe data de 25 Decembrie.
Această sărbătoare de cele mai multe ori se sărbătorește alături de familie și prieteni. În seara de Crăciun vine moș Crăciun și aduce daruri copiilor, dar și adulților, dacă au fost cuminți.
Fiindcă trăim în România, o mare parte din populație a migrat în alte țări, iar foarte mulți dintre ei se află la muncă în țări precum Anglia, Franța, Italia, Germania, Scoția și așa mai departe. Mai ales cei din zona noastră, din Bucovina și din nordul țării.
Cu toate acestea, Crăciunul este ocazia specială în care majoritatea românilor plecați în străinătate se întorc acasă pentru a fi alături de familie. Nimic nu este mai frumos decât cina ce are loc în seara de Crăciun, în care se adună toate rudele și sărbătoresc povestind întâmplări din tinerețe sau care au avut loc pe parcursul anului în curs.
De-a lungul timpului au evoluat tradițiile de Crăciun și au apărut party-uri cu această tematică, concerte și așa mai departe. Cu toate acestea, tradiția cinei de Crăciun nu s-a schimbat și nu se va schimba niciodată. Indiferent ce pui pe masă cu această ocazie, nu poate lipsi cozonacul, checul, ba chiar și tortul de Crăciun.
Este un evenimente special, așa că necesită bunătăți pe măsură.
Nu știu dacă ești informat, însă în fiecare an are loc un târg de Crăciun în centrul Sucevei. Ei bine, anul acesta nenumărate firme au venit să-și etaleze produsele și să servească oamenii cu bunătăți, băutură și multe alte suprize. Târgul de Crăciun are loc pe întreaga durată a lunii decembrie și se desfășoară pe esplanada din centrul Sucevei.
Una dintre firmele care m-a impresionat cu calitatea și gustul deosebit al bunătăților cu care au venit la Suceava sunt cei de la Cofetăria Amalia. Cofetăria Amalia este o cofetărie din Fălticeni, care îți pune la dispoziție torturi, cozonaci și dulciuri. Mai mult decât atât anul acesta au pregătit special o serie de produse pentru Crăciun cu care să ne răsfețe papilele gustative. Este vorba de cozonacul Marele, un cozonac delicios și arătos; checul Pudrățel, un chec gustos și aromat; dolofanelele, plăcinte proaspete cu brânză; dar și torturi glazurate pe alese.
Vizitează-i pe esplanada din centrul Sucevei pentru a le gusta produsele sau fă-le o vizită la locația din Fălticeni de pe strada Republicii nr. 31. Nu ai cum să o ratezi.